Termeni și condiții de utilizare a platformei PPWR COMPLY

Prezentul document („Termenii”) reglementează accesul la site-ul www.ppwrcomply.ro și utilizarea aplicației software PPWR Comply, oferită ca serviciu (software-as-a-service) pentru gestionarea conformității ambalajelor cu Regulamentul (UE) 2025/40 al Parlamentului European și al Consiliului privind ambalajele și deșeurile de ambalaje („PPWR”). Vă rugăm să citiți Termenii cu atenție înainte de a solicita un cont demo sau un abonament.

Prin bifarea căsuței „Sunt de acord cu Termenii și condițiile” sau prin utilizarea Platformei, declarați că ați citit, ați înțeles și acceptați Termenii.

Identificarea furnizorului

  1. Site-ul www.ppwrcomply.ro și aplicația PPWR Comply (împreună, „Platforma”) sunt operate de PADESOFT S.R.L., persoană juridică română, cu sediul social în sat Slobozia, comuna Slobozia, str. Dolia nr. 53, camera 1, județul Argeș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș sub nr. J03/664/2016, cod unic de înregistrare 35894752, e-mail info@ppwrcomply.ro (denumită în continuare „Padesoft”, „Furnizorul” sau „noi”).
  2. Punct unic de contact pentru utilizatori, pentru autoritățile publice și pentru orice sesizare privind Platforma, inclusiv în sensul art. 11 și 12 din Regulamentul (UE) 2022/2065 privind serviciile digitale: info@ppwrcomply.ro, în limba română sau engleză. Corespondența oficială se poate trimite și la sediul social indicat mai sus.
  3. Activitatea Padesoft nu este supusă unui regim de autorizare și nu reprezintă exercitarea unei profesii reglementate.

Definiții

  1. În cuprinsul Termenilor, termenii de mai jos au următorul înțeles:

– „Platforma” sau „Aplicația” – aplicația web PPWR Comply, accesibilă la www.ppwrcomply.ro, împreună cu site-ul de prezentare, documentația și serviciile conexe;

– „Client” – persoana juridică sau persoana fizică autorizată (profesionist, în sensul art. 3 alin. (2) din Codul civil) care solicită un Cont Demo sau încheie un Abonament, în nume propriu și în scopuri legate de activitatea sa comercială, industrială sau profesională;

– „Utilizator” – persoana fizică (angajat, colaborator sau reprezentant al Clientului) căreia Clientul îi creează un cont de acces în Platformă;

– „Cont Demo” – accesul gratuit, limitat în timp și funcționalități, acordat pentru testarea Platformei;

– „Abonament” – dreptul de acces și utilizare a Platformei, contra cost, pe durata și în limitele planului ales (Silver, Gold, Platinum sau orice alt plan publicat pe Platformă);

– „Contract” – ansamblul format din prezentii Termeni, Oferta confirmată (plan, preț, ciclu de facturare, eventuale condiții particulare), Politica de confidențialitate, Politica de cookies și Acordul privind prelucrarea datelor (Anexa 1);

– „Date ale Clientului” – toate informațiile, fișierele și documentele introduse, încărcate sau generate de Client sau de Utilizatorii săi în Platformă (fișe de ambalaj, componente, materiale, substanțe, rapoarte de testare, fișe de furnizor, documentație tehnică, declarații de conformitate, registre EPR, arhive), inclusiv metadatele aferente;

– „Date exportabile” – Datele Clientului și datele de ieșire generate prin utilizarea Platformei, în sensul art. 2 pct. 38 din Regulamentul (UE) 2023/2854 (Regulamentul privind datele), cu excepția elementelor protejate de drepturi de proprietate intelectuală sau secrete comerciale ale Padesoft;

– „PPWR” – Regulamentul (UE) 2025/40 privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, aplicabil de la 12 august 2026.

Obiectul serviciului

  1. Padesoft pune la dispoziția Clientului, pe durata Contractului, un drept neexclusiv și netransferabil de acces și utilizare a Platformei, prin internet, pentru evaluarea și documentarea conformității ambalajelor cu PPWR. În funcție de planul ales, Platforma oferă module pentru: (a) fișe de ambalaj (componente, materiale, greutăți, conținut reciclat, substanțe care prezintă motive de îngrijorare); (b) evaluarea reciclabilității; (c) generarea documentației tehnice prevăzute de Anexa VII la PPWR; (d) generarea declarației UE de conformitate prevăzute de art. 39 și Anexa VIII la PPWR, cu numerotare și versionare; (e) arhivă cu copii nemodificabile de validare și calculul termenelor de păstrare; (f) registru EPR pe state membre și tablou de bord cu termene și alerte; (g) ore de asistență de specialitate incluse în plan.
  2. Platforma este un instrument de evaluare și documentare. Ea nu înlocuiește evaluarea conformității, testările și verificările pe care Clientul trebuie să le realizeze în calitate de fabricant, importator sau distribuitor, și nu constituie consultanță juridică, consultanță fiscală sau un instrument de certificare.
  3. Documentele generate reflectă exclusiv datele introduse de Client iar răspunderea pentru conformitatea ambalajelor, pentru corectitudinea documentației tehnice și pentru întocmirea declarației UE de conformitate revine, potrivit art. 15 și art. 39 alin. (4) din PPWR, fabricantului (respectiv operatorului economic obligat), iar nu Padesoft.
  4. Orele de asistență de specialitate incluse în plan se acordă la cerere, prin e-mail sau telefon, în programul de lucru (luni–vineri, 9:00–17:00, ora României), pentru utilizarea Platformei și pentru clarificări de ordin general privind cerințele PPWR. Ele nu constituie consultanță juridică și nu pot fi reportate în anul următor și nici convertite în bani. Orele neutilizate nu se reportează la încheierea anului de abonament.
  5. Padesoft poate îmbunătăți, actualiza sau modifica funcționalitățile Platformei, inclusiv pentru a reflecta modificări ale PPWR sau ale actelor de punere în aplicare, fără a diminua în mod substanțial caracteristicile esențiale ale planului contractat. Modificările care vizează drepturile și obligațiile Clientului din punct de vedere al PPWR și reflectate în Platformă vor fi comunicate Clientului înainte de implementarea efectivă a acestora.

Destinatarii serviciului. Excluderea consumatorilor

  1. Platforma se adresează exclusiv profesioniștilor constând în fabricanți, producători, importatori, distribuitori, comercianți și prestatori de servicii care introduc ambalaje sau produse ambalate pe piața Uniunii Europene ori care asistă astfel de operatori economici, precum și consultanților și laboratoarelor care lucrează pentru aceștia.
  2. Platforma nu este destinată consumatorilor, în sensul O.U.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor și al O.U.G. nr. 141/2021 privind contractele de furnizare de conținut digital și de servicii digitale. Prin solicitarea unui Cont Demo sau a unui Abonament, persoana care completează formularul declară și garantează că acționează în numele și pe seama unui profesionist, că are dreptul de a-l angaja juridic și că datele de identificare ale acestuia sunt reale și complete.
  3. Dacă, în mod excepțional, o persoană fizică ar încheia un Abonament în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa comercială, industrială, artizanală sau liberală, se aplică prevederile Secțiunii XVIII (Dispoziții aplicabile consumatorilor).

Contul Demo

  1. Contul Demo se solicită prin formularul „Cere demo gratuit”. Activarea Contului nu este automată, sens în care Padesoft verifică datele de identificare ale firmei și aprobă cererea, de regulă, în cel mult 24 de ore lucrătoare. Padesoft poate refuza activarea, fără a datora despăgubiri, dacă datele furnizate sunt incomplete sau nu pot fi verificate, dacă solicitantul nu este profesionist ori dacă există indicii de utilizare abuzivă sau neconcurențială.
  2. Contul Demo oferă, gratuit, acces la toate modulele timp de 7 zile calendaristice de la prima autentificare, în limita a 2 coduri de ambalaj, 1 Utilizator și 1 piață EPR. Nu este necesară introducerea unui card bancar și nu există nicio obligație de a contracta ulterior un Abonament. La expirarea celor 7 zile accesul încetează automat, fără notificare prealabilă și fără conversie automată într-un Abonament cu plată.
  3. Contul Demo este o versiune de testare și evaluare, în sensul art. 31 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2023/2854. Datele introduse în Contul Demo pot fi exportate de Client pe durata perioadei de testare și sunt șterse la 30 de zile după expirarea acesteia, cu excepția cazului în care Clientul încheie un Abonament, situație în care datele sunt preluate în contul de Abonament.
  4. Platforma și documentele generate în Contul Demo se furnizează „ca atare”, exclusiv în scop de testare. Documentele generate în perioada de testare nu trebuie utilizate ca documentație tehnică sau declarație de conformitate finală.

Încheierea contractului de abonament

  1. Planurile, caracteristicile și prețurile curente sunt publicate pe pagina „Abonamente” a Platformei. Prezentarea planurilor pe Platformă nu constituie o ofertă fermă, ci o invitație de a contracta.
  2. Clientul solicită un Abonament fie prin selectarea planului și a ciclului de facturare în formularul de cerere, fie prin e-mail la info@ppwrcomply.ro, fie din interiorul Platformei. Solicitarea reprezintă o cerere de ofertă și nu generează obligații de plată.
  3. Padesoft transmite Clientului, prin e-mail, o ofertă personalizată împreună cu factura proformă („Oferta”), care cuprinde planul, limitele de utilizare, prețul, ciclul de facturare, durata inițială, modalitatea de plată și trimiterea la prezentii Termeni. Oferta este valabilă 30 de zile de la transmitere, dacă nu se prevede altfel.
  4. Contractul se consideră încheiat, în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 365/2002, la momentul la care Padesoft primește acceptarea Ofertei de către Client, exprimată fie prin confirmare scrisă (e-mail) însoțită de acceptarea expresă a clauzelor prevăzute în Secțiunea XX, fie prin plata integrală a facturii proforme, care valorează acceptare. Padesoft confirmă, prin e-mail, primirea acceptării și activarea Abonamentului. Clientul poate identifica și corecta eventualele erori de introducere a datelor înainte de plată, prin răspuns la e-mailul cu Oferta sau prin contactarea Padesoft.
  5. Contractul se încheie în limba română (sau în limba engleză, la cererea Clientului, caz în care versiunea română a Termenilor prevalează în caz de neconcordanță). Padesoft arhivează Oferta acceptată și versiunea Termenilor în vigoare la data încheierii și le pune la dispoziția Clientului în contul clientului.

Durata, reînnoirea și încetarea abonamentului

  1. Abonamentul se activează după încasarea plății și se încheie pe durata inițială prevăzută în Ofertă, fie 12 luni (ciclu anual) sau 1 lună (ciclu lunar).
  2. La expirarea duratei inițiale, Abonamentul se reînnoiește automat pentru perioade succesive egale cu durata inițială, la prețul în vigoare comunicat conform Secțiunii VIII, cu excepția cazului în care una dintre părți notifică celeilalte, prin e-mail, intenția de a nu reînnoi, cu cel puțin 30 de zile înainte de expirare (ciclu anual), respectiv cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de expirare (ciclu lunar). Pentru Abonamentele anuale, Padesoft transmite un e-mail de reamintire cu cel puțin 45 de zile înainte de data reînnoirii. Clauza de reînnoire automată produce efecte numai dacă a fost acceptată expres de Client, conform Secțiunii XX.
  3. Clientul poate denunța unilateral Abonamentul oricând, prin notificare scrisă la info@ppwrcomply.ro, cu un preaviz de 30 de zile. Denunțarea nu dă dreptul la restituirea sumelor plătite pentru perioada de facturare în curs, cu excepția cazurilor prevăzute expres în Termeni.
  4. Oricare dintre părți poate rezilia Contractul, fără intervenția instanței și fără altă formalitate (pact comisoriu), prin notificare scrisă, dacă cealaltă parte încalcă o obligație esențială și nu remediază încălcarea în 15 zile de la primirea unei notificări în acest sens. Sunt considerate încălcări esențiale, din partea Clientului, evenimente precum neplata la scadență, utilizarea Platformei cu încălcarea Secțiunii X, cesiunea neautorizată a accesului. Sunt considerate încălcări esențiale, din partea Padesoft, indisponibilitatea Platformei din culpa sa mai mult de 10 zile consecutive, încălcarea obligațiilor de confidențialitate sau a Acordului privind prelucrarea datelor.
  5. Padesoft poate rezilia Contractul de îndată, cu notificare, în caz de utilizare a Platformei în scopuri ilicite.
  6. Încetarea Contractului, indiferent de cauză, nu afectează drepturile și obligațiile născute anterior și nu înlătură aplicarea Secțiunii XI privind recuperarea și ștergerea Datelor Clientului.

Prețuri, facturare și plată

  1. Prețurile sunt exprimate în euro și nu includ TVA, care se adaugă potrivit legislației fiscale aplicabile la data facturării. Planul anual include o reducere echivalentă cu două luni gratuite față de plata lunară.
  2. Facturarea se face în avans, pentru întreaga perioadă de facturare (an sau lună). Factura se emite în lei, la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României din ziua emiterii, sau în euro, conform Ofertei, și se transmite electronic la adresa de e-mail de facturare indicată de Client, inclusiv prin sistemul național RO e-Factura.
  3. Plata se face prin transfer bancar în contul indicat pe factură, în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii, dacă Oferta nu prevede alt termen. Dacă Padesoft va introduce plata cu cardul printr-un procesator de plăți, va notifica în acest sens Clienții disponibili pentru acceptarea versiunii actualizate a Termenilor și condițiilor.
  4. Pentru plata cu întârziere, Clientul datorează, fără punere în întârziere, dobânda penalizatoare legală prevăzută de Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști (rata dobânzii de referință a BNR plus 8 puncte procentuale), de la scadență până la plata efectivă, precum și suma fixă minimă de 40 euro cu titlu de cheltuieli de recuperare, fără a exclude dreptul Padesoft la despăgubiri suplimentare pentru costurile de recuperare care depășesc această sumă.
  5. Dacă plata nu este efectuată în 15 zile de la scadență, Padesoft poate suspenda accesul la Platformă, după o notificare prealabilă trimisă cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte la adresa de e-mail a Clientului. Pe durata suspendării, Datele Clientului sunt păstrate, iar accesul se reactivează în cel mult 2 zile lucrătoare de la încasarea sumelor restante. Suspendarea nu suspendă curgerea Abonamentului și nu exonerează Clientul de plata prețului. Dacă neplata depășește 30 de zile de la scadență, Padesoft poate rezilia Contractul conform Secțiunii VII.
  6. Padesoft poate modifica prețurile pentru perioadele de reînnoire, cu notificare prin e-mail transmisă cu cel puțin 45 de zile înainte de data reînnoirii. Dacă nu acceptă noul preț, Clientul poate notifica dezacordul privind reînnoirea Abonamentului în condițiile Secțiunii VII. În lipsa unei astfel de notificări din partea Clientului, noul preț se aplică de la data reînnoirii.
  7. Trecerea la un plan superior (upgrade) este posibilă oricând, cu facturarea diferenței pro-rata pentru restul perioadei de facturare. Trecerea la un plan inferior (downgrade) produce efecte de la următoarea reînnoire iar Clientul trebuie să se asigure că numărul de coduri de ambalaj, Utilizatori și piețe EPR se încadrează în limitele noului plan.

Conturi, utilizatori și securitate

  1. Clientul desemnează un administrator de cont, care creează și gestionează conturile Utilizatorilor, în limita numărului inclus în plan (Silver – 2, Gold – 5, Platinum – 12). Fiecare cont de Utilizator este personal și nu poate fi partajat. Clientul răspunde pentru toate acțiunile efectuate prin conturile sale și ale Utilizatorilor săi.
  2. Clientul și Utilizatorii au obligația de a păstra confidențialitatea datelor de autentificare, de a utiliza parole complexe și de a activa autentificarea în doi factori atunci când este disponibilă. Orice utilizare neautorizată sau suspiciune de compromitere a unui cont se notifică imediat la info@ppwrcomply.ro. Padesoft nu răspunde pentru prejudiciile cauzate de accesul neautorizat rezultat din neglijența Clientului sau a Utilizatorilor săi în protejarea datelor de autentificare.
  3. Padesoft implementează măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru protecția Platformei și a Datelor Clientului, între care găzduirea în Uniunea Europeană, comunicații criptate (HTTPS/TLS), autentificare pe bază de jetoane (JWT) și permisiuni pe roluri, posibilitatea autentificării în doi factori, izolarea logică a datelor fiecărui Client (arhitectură multi-tenant), copii de siguranță zilnice, jurnalizarea evenimentelor de autentificare. Măsurile sunt detaliate în Anexa 1.

Utilizarea permisă. Restricții și conținut

  1. Clientul va utiliza Platforma exclusiv pentru nevoile proprii de conformare, cu respectarea legii și a Termenilor. Este interzisă:
    1. utilizarea Platformei pentru a furniza servicii terților în regim de birou de servicii sau revânzare, fără acordul scris al Padesoft;
    2. copierea, decompilarea, dezasamblarea, ingineria inversă, extragerea codului sursă sau crearea de opere derivate ale Platformei, în afara limitelor permise imperativ de lege;
    3. accesarea Platformei prin mijloace automate (roboți, scraping) în afara funcțiilor de import/export puse la dispoziție;
    4. testarea vulnerabilităților, eludarea măsurilor de securitate sau a limitelor planului;
    5. încărcarea de conținut ilegal, de fișiere care conțin programe malițioase ori de date pe care Clientul nu are dreptul să le prelucreze;
    6. utilizarea Platformei în scopul dezvoltării unui produs concurent.
  2. Clientul garantează că deține toate drepturile și autorizările necesare pentru Datele Clientului și că acestea nu încalcă drepturi ale terților (inclusiv drepturi de proprietate intelectuală, secrete comerciale sau drepturi privind datele cu caracter personal) și nici dispoziții legale.
  3. Padesoft nu monitorizează și nu verifică conținutul Datelor Clientului și nu utilizează instrumente automate de moderare a conținutului. Padesoft stochează Datele Clientului la cererea acestuia, în condițiile art. 6 din Regulamentul (UE) 2022/2065.
  4. Orice persoană poate sesiza Padesoft, la info@ppwrcomply.ro, cu privire la conținut pe care îl consideră ilegal, indicând motivele, localizarea exactă a conținutului în Platformă, numele și adresa de e-mail ale persoanei care sesizează și o declarație de bună-credință. Padesoft analizează sesizările cu diligență și imparțialitate și poate restricționa accesul la conținutul vizat sau, în cazuri grave, suspenda contul, după informarea Clientului, cu indicarea motivelor și a posibilității de a contesta decizia la aceeași adresă de e-mail, în termen de 30 de zile.
  5. Padesoft poate suspenda temporar accesul, integral sau parțial, cu notificare prealabilă (sau, în situații de urgență privind securitatea, cu notificare imediat ulterioară), în cazul: (a) încălcării prezentei Secțiuni; (b) unui incident de securitate sau al unui atac informatic; (c) unei cereri a unei autorități competente.

Datele clientului. Export, migrare și ștergere

  1. Datele Clientului rămân proprietatea Clientului. Padesoft nu dobândește niciun drept asupra Datelor Clientului, cu excepția dreptului limitat de a le stoca, prelucra, copia de siguranță și afișa, în măsura necesară furnizării Platformei și executării Contractului. Padesoft nu utilizează Datele Clientului în alte scopuri, nu le vinde și nu le dezvăluie terților, cu excepția subcontractanților prevăzuți în Anexa 1 și a cazurilor impuse de lege.
  2. Padesoft poate utiliza date statistice agregate și anonimizate privind utilizarea Platformei (de exemplu, numărul de documente generate) pentru îmbunătățirea serviciului, fără a identifica Clientul, ambalajele sau Utilizatorii săi.
  3. Clientul poate exporta oricând, pe durata Contractului, Datele exportabile, fără costuri suplimentare, prin funcțiile Platformei precum export CSV al fișelor de ambalaj, export Word/PDF al documentației tehnice și al declarațiilor de conformitate, dosar ZIP complet pe fiecare cod de ambalaj (inclusiv copiile înghețate din arhivă și fișierele încărcate).
  4. Nu sunt portabile și rămân proprietatea Padesoft: codul sursă, modelele de documente, algoritmii de evaluare, configurațiile interne ale Platformei și jurnalele tehnice de sistem, în măsura în care conțin secrete comerciale ale Padesoft. Aceste elemente nu condiționează și nu întârzie migrarea Datelor exportabile.
  5. Clientul ia cunoștință că obligația de păstrare a documentației tehnice și a declarației UE de conformitate timp de 5 ani (ambalaje de unică folosință), respectiv 10 ani (ambalaje reutilizabile) de la introducerea pe piață, prevăzută de art. 15 alin. (3) din PPWR, îi revine în calitate de fabricant. Padesoft păstrează arhiva doar pe durata Contractului și a perioadei de recuperare. După încetarea Contractului, Clientul trebuie să fi descărcat dosarele de arhivă pentru a-și îndeplini obligațiile legale de păstrare.
  6. Infrastructura informatică utilizată pentru furnizarea Platformei este situată în Uniunea Europeană (România fiind statul furnizor de găzduire) și este supusă jurisdicției României și dreptului Uniunii Europene (art. 28 din Regulamentul (UE) 2023/2854). Padesoft nu transferă Datele Clientului în afara Spațiului Economic European și se opune, prin mijloacele legale disponibile, oricărei cereri de acces a unei autorități dintr-o țară terță care nu este întemeiată pe un acord internațional aplicabil.

Protecția datelor cu caracter personal

  1. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale reprezentanților, persoanelor de contact și Utilizatorilor Clientului, precum și ale vizitatorilor site-ului, pentru care Padesoft este operator, este descrisă în Politica de confidențialitate, iar utilizarea cookie-urilor în Politica de cookies, ambele disponibile pe Platformă.
  2. În măsura în care Datele Clientului conțin date cu caracter personal (de exemplu, numele persoanelor responsabile din documentația tehnică, semnatarii declarațiilor de conformitate, datele de contact ale furnizorilor), Clientul este operator, iar Padesoft este persoană împuternicită de operator, în sensul art. 4 pct. 7 și 8 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prelucrarea se realizează potrivit Acordului privind prelucrarea datelor din Anexa 1, care face parte integrantă din Contract și îndeplinește cerințele art. 28 alin. (3) din GDPR.

Proprietate intelectuală

  1. Platforma, codul sursă și codul obiect, interfața, structura bazelor de date, algoritmii de evaluare, modelele de documente, documentația, marca „Padesoft”, denumirea „PPWR Comply”, logo-urile și conținutul site-ului sunt și rămân proprietatea exclusivă a Padesoft și sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe și de legislația Uniunii Europene. Contractul nu transferă Clientului niciun drept de proprietate intelectuală, ci doar dreptul de utilizare prevăzut în Secțiunea III.
  2. Documentele generate prin Platformă pe baza Datelor Clientului (fișe, documentație tehnică, declarații de conformitate, rapoarte) aparțin Clientului, care le poate utiliza liber în relația cu autoritățile, clienții și partenerii săi, inclusiv după încetarea Contractului, fără a datora redevențe.

Disponibilitate, suport și mentenanță

  1. Padesoft depune toate diligențele pentru ca Platforma să fie disponibilă permanent (24/7), cu excepția intervalelor de mentenanță planificată, anunțate cu cel puțin 48 de ore înainte pe Platformă sau prin e-mail și programate, pe cât posibil, în afara orelor de lucru (orele României), precum și a intervențiilor de urgență necesare pentru securitate.
  2. Suportul tehnic se acordă prin e-mail (toate planurile) și telefonic (Gold și Platinum), în zilele lucrătoare, 9:00–17:00. Pentru planul Platinum, Padesoft răspunde solicitărilor în cel mult o zi lucrătoare și alocă un responsabil de cont dedicat. Pentru celelalte planuri, timpul-țintă de răspuns este de 2 zile lucrătoare.
  3. Clientul este responsabil pentru echipamentele, software-ul și conexiunea la internet necesare accesării Platformei. Platforma este compatibilă cu versiunile curente ale browserelor de internet uzuale (Chrome, Edge, Firefox, Safari).

Garanții și limitarea răspunderii

  1. Padesoft garantează că Platforma va funcționa, în elementele sale esențiale, conform descrierii din Secțiunea III și de pe Platformă și că va fi furnizată cu competență și diligență profesională. Padesoft nu garantează că Platforma va fi lipsită de erori sau întreruperi, că va corespunde tuturor nevoilor Clientului ori că utilizarea ei asigură, prin ea însăși, conformitatea ambalajelor cu PPWR.
  2. Astfel, Padesoft nu răspunde pentru: (a) corectitudinea, caracterul complet sau actualitatea datelor introduse de Client ori preluate din surse oficiale externe (de exemplu, liste de substanțe, praguri, formate ale autorităților), în măsura în care acestea au fost reproduse fidel; (b) deciziile de afaceri sau de conformare luate de Client exclusiv pe baza rezultatelor generate de Platformă, fără verificarea lor de către personal calificat; (c) prejudiciile cauzate de utilizarea Platformei cu încălcarea Termenilor, de echipamentele sau conexiunea Clientului ori de acțiunile terților care nu sunt subcontractanți ai Padesoft; (d) sancțiunile aplicate Clientului de autorități pentru neconformitatea ambalajelor sau pentru nerespectarea obligațiilor sale legale.
  3. Răspunderea totală a Padesoft față de Client, pentru toate pretențiile decurgând din sau în legătură cu Contractul, în cursul unui an contractual, indiferent de temei (contractual sau delictual), este limitată la suma totală plătită efectiv de Client pentru Abonament în cele 12 luni anterioare evenimentului cauzator de prejudicii. Padesoft nu răspunde pentru beneficiul nerealizat, pierderea de clientelă, pierderea de date care putea fi evitată prin exporturile puse la dispoziție, prejudicii indirecte sau de imagine.
  4. Limitările de mai sus nu se aplică prejudiciilor cauzate cu intenție sau din culpă gravă, celor rezultate din încălcarea obligațiilor de confidențialitate sau de protecție a datelor, și nici în cazurile în care legea nu permite limitarea răspunderii. Clauza de limitare a răspunderii produce efecte numai dacă a fost acceptată expres de Client, conform Secțiunii XX.
  5. Clientul va despăgubi Padesoft pentru orice pretenții ale terților, inclusiv ale autorităților, rezultate din Datele Clientului sau din utilizarea Platformei cu încălcarea legii ori a Termenilor.

Confidențialitate

  1. Fiecare parte va păstra confidențialitatea informațiilor nepublice primite de la cealaltă parte în legătură cu Contractul (inclusiv Datele Clientului, condițiile comerciale, informațiile tehnice despre Platformă) și le va utiliza numai pentru executarea Contractului, pe durata acestuia și timp de 3 ani după încetare. Pentru Datele Clientului și secretele comerciale, obligația este nelimitată în timp. Nu constituie încălcare dezvăluirea impusă de lege sau de o autoritate competentă, cu informarea prealabilă a celeilalte părți.

Forța majoră

  1. Niciuna dintre părți nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor (altele decât cele de plată) cauzată de un eveniment de forță majoră, în sensul art. 1351 din Codul civil, inclusiv întreruperi majore ale rețelelor de comunicații sau ale furnizorilor de energie, atacuri cibernetice sau acte ale autorităților publice. Partea afectată notifică cealaltă parte în 5 zile și depune diligențe pentru limitarea efectelor. Dacă forța majoră durează mai mult de 60 de zile, oricare parte poate rezilia Contractul, cu restituirea pro rata a sumelor plătite în avans pentru perioada neexecutată.

Dispoziții aplicabile consumatorilor

  1. Prezenta Secțiune se aplică numai în ipoteza excepțională în care o persoană fizică a încheiat un Abonament în calitate de consumator, în sensul art. 2 pct. 1 din O.U.G. nr. 34/2014, contrar declarației de la Secțiunea IV, iar această calitate este dovedită.
  2. Consumatorul are dreptul de a se retrage din Contract în termen de 14 zile de la încheierea acestuia, fără a invoca un motiv și fără penalități, printr-o declarație neechivocă transmisă la info@ppwrcomply.ro (poate fi utilizat modelul de formular din Anexa la O.U.G. nr. 34/2014). Padesoft restituie sumele primite în cel mult 14 zile de la informarea privind retragerea. Dacă consumatorul a solicitat expres începerea prestării serviciului în perioada de retragere, consumatorul datorează o sumă proporțională cu serviciile furnizate până la momentul retragerii. Consumatorul beneficiază de garanțiile de conformitate prevăzute de O.U.G. nr. 141/2021.
  3. Consumatorii pot sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), B-dul Aviatorilor nr. 72, sector 1, București, www.anpc.ro, telefonul consumatorului 021 9551, și pot recurge la entitățile de soluționare alternativă a litigiilor (SAL) prevăzute de O.G. nr. 38/2015, inclusiv Direcția SAL din cadrul ANPC.
  4. Clauzele din Secțiunile VII (reînnoire automată), XV (limitarea răspunderii) și XXI (instanța competentă) nu se aplică consumatorilor în măsura în care ar contraveni Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

Modificarea termenilor

  1. Padesoft poate modifica Termenii pentru a reflecta schimbări legislative (inclusiv ale PPWR și ale actelor sale de punere în aplicare), evoluții tehnice sau comerciale ale Platformei ori hotărâri ale autorităților. Modificările se comunică Clientului prin e-mail și prin afișare pe Platformă înainte de implementare, cu indicarea prevederilor modificate.
  2. Dacă nu acceptă modificările, Clientul poate denunța Contractul, fără penalități, prin notificare transmisă înainte de intrarea în vigoare a modificărilor, cu restituirea pro rata a sumelor plătite în avans pentru perioada ulterioară încetării. Continuarea utilizării Platformei după intrarea în vigoare valorează acceptare. Modificările nu se aplică retroactiv Ofertelor deja acceptate, pentru durata inițială în curs, în ceea ce privește prețul și limitele planului.
  3. Versiunea în vigoare a Termenilor este cea publicată pe Platformă, cu data ultimei actualizări indicată în antet. Versiunile anterioare se pun la dispoziție la cerere.

Acceptarea expresă a clauzelor neuzuale

  1. În conformitate cu art. 1203 din Codul civil, Clientul declară că a citit, a înțeles și acceptă în mod expres, în scris (prin bifarea căsuței distincte „Accept expres clauzele de la Secțiunea XX” din formularul de comandă sau prin confirmarea scrisă a Ofertei), următoarele clauze standard:
  1. reînnoirea automată a Abonamentului (Secțiunea VII);
  2. dreptul Padesoft de a suspenda accesul și de a rezilia Contractul – Secțiunile VII, VIII și X;
  3. limitarea răspunderii Padesoft – Secțiunea XV;
  4. legea aplicabilă și competența instanțelor de la sediul Padesoft – Secțiunea XXI;
  5. modificarea unilaterală a Termenilor și a prețurilor, cu drept de denunțare al Clientului – Secțiunile VIII și XIX.
  1. Padesoft înregistrează și păstrează dovada acceptării (data, ora, contul, versiunea Termenilor), în conformitate cu art. 7 și 9 din Legea nr. 365/2002 și cu Legea nr. 214/2024 privind utilizarea și prestarea serviciilor de încredere. Părțile, în calitate de profesioniști, convin expres că acceptarea exprimată prin mijloace electronice simple (bifare, confirmare prin e-mail de la adresa Clientului) are valoarea unui înscris sub semnătură privată între părți.

Legea aplicabilă și soluționarea litigiilor

  1. Termenii și Contractul sunt guvernate de legea română. Regulamentele Uniunii Europene se aplică direct, în măsura în care sunt incidente.
  2. Părțile vor încerca să soluționeze pe cale amiabilă orice neînțelegere, în termen de 30 de zile de la notificarea scrisă a uneia dintre Părți. În caz de neînțelegere, litigiile sunt de competența instanțelor judecătorești din București, cu excepția cazului în care legea stabilește o competență exclusivă diferită sau Clientul este consumator.

Dispoziții finale

  1. Notificările între părți se transmit în scris, prin e-mail, la info@ppwrcomply.ro (pentru Padesoft) și la adresa de e-mail a administratorului de cont (pentru Client), și se consideră primite în prima zi lucrătoare următoare transmiterii, dacă nu se dovedește contrariul. Notificările de reziliere se confirmă și prin scrisoare recomandată/prioripost sau curier la sediul social.
  2. Clientul nu poate cesiona Contractul fără acordul scris prealabil al Padesoft. Padesoft poate cesiona Contractul unui succesor al activității sale, cu notificarea Clientului și fără diminuarea drepturilor acestuia.
  3. Dacă o clauză este declarată nulă sau inaplicabilă, celelalte clauze rămân valabile, iar clauza afectată va fi înlocuită cu una valabilă, cât mai apropiată ca efect economic și juridic.
  4. Neexercitarea sau exercitarea cu întârziere a unui drept nu constituie renunțare la acel drept.
  5. Contractul (Termenii, Oferta acceptată, Politica de confidențialitate, Politica de cookies și Anexa 1) reprezintă întregul acord al părților cu privire la obiectul său și înlocuiește orice înțelegeri anterioare. În caz de neconcordanță, prevalează, în ordine: condițiile particulare din Oferta acceptată, Anexa 1 (pentru aspectele privind datele cu caracter personal), Termenii.
  6. Întrebările privind Termenii pot fi adresate la info@ppwrcomply.ro.

Anexa 1

Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal

Obiectul, natura și scopul prelucrării

  1. Padesoft prelucrează, în numele și pe seama Clientului, datele cu caracter personal conținute în Datele Clientului, exclusiv în scopul furnizării Platformei conform Contractului: stocare, organizare, afișare, generare de documente, arhivare, copii de siguranță, export și ștergere. Durata prelucrării este durata Contractului, la care se adaugă perioada de recuperare și ștergere prevăzută în Secțiunea XI din Termeni.
  2. Categorii de persoane vizate: angajați, reprezentanți și persoane de contact ale Clientului, ale furnizorilor și clienților săi, semnatari ai documentelor, Utilizatori. Categorii de date: date de identificare și de contact profesionale (nume, funcție, e-mail, telefon, semnătură), date de autentificare și jurnale de activitate ale Utilizatorilor, orice alte date pe care Clientul alege să le introducă. Clientul nu va introduce în Platformă categorii speciale de date (art. 9 din GDPR) și nici date privind condamnări penale.

Obligațiile Padesoft

  1. Padesoft prelucrează datele numai pe baza instrucțiunilor documentate ale Clientului, care sunt Contractul și setările efectuate de Client în Platformă, inclusiv în ceea ce privește transferurile către țări terțe; Padesoft informează Clientul dacă, în opinia sa, o instrucțiune încalcă GDPR sau alte dispoziții legale
  2. Padesoft se asigură că persoanele autorizate să prelucreze datele s-au angajat să respecte confidențialitatea.
  3. Padesoft ia toate măsurile prevăzute la art. 32 GDPR, descrise în Secțiunea D de mai jos.
  4. Padesoft respectă condițiile de la Secțiunea C pentru recrutarea altor persoane împuternicite.
  5. Ținând seama de natura prelucrării, Padesoft asistă Clientul, prin măsuri tehnice și organizatorice adecvate (funcții de căutare, export, rectificare și ștergere), pentru îndeplinirea obligației de a răspunde cererilor persoanelor vizate.
  6. Padesoft asistă Clientul în asigurarea respectării obligațiilor prevăzute la art. 32–36 GDPR, inclusiv prin notificarea Clientului, fără întârzieri nejustificate și în cel mult 48 de ore de la luarea la cunoștință, a oricărei încălcări a securității datelor, cu informațiile prevăzute la art. 33 alin. (3) GDPR.
  7. La încetarea Contractului, la alegerea Clientului, Padesoft returnează (prin export) sau șterge toate datele, conform Secțiunii XI din Termeni, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii sau dreptul intern impune stocarea;
  8. Padesoft pune la dispoziția Clientului toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea art. 28 GDPR și permite auditurile, inclusiv inspecțiile, efectuate de Client sau de un auditor mandatat, o dată pe an sau în urma unui incident, cu preaviz de 30 de zile, în timpul programului de lucru și cu respectarea confidențialității celorlalți clienți.

Subcontractanți (alte persoane împuternicite)

  1. Clientul autorizează, în general, recurgerea la subcontractanții enumerați mai jos. Padesoft informează Clientul, prin e-mail sau prin Platformă, cu cel puțin 30 de zile înainte, cu privire la orice adăugare sau înlocuire, Clientul având dreptul de a formula obiecții justificate; în lipsa unei soluții, Clientul poate denunța Contractul cu restituirea pro rata a sumelor plătite în avans.
SubcontractantServiciuLocalizarea prelucrării
Host Gate S.R.L., Ștefănești, jud. ArgeșGăzduire servere (infrastructură, centru de date), copii de siguranțăRomânia (UE)
Furnizor servicii e-mail – Host Gate S.R.L., Ștefănești, jud. ArgeșTransmiterea e-mailurilor tranzacționale (activare cont, notificări, alerte termene)România (UE)
  1. Padesoft nu transferă date cu caracter personal în afara Spațiului Economic European. Dacă un transfer devine necesar, acesta se va realiza numai cu informarea prealabilă a Clientului și cu respectarea Capitolului V din GDPR (decizie privind caracterul adecvat sau clauze contractuale standard).

Măsuri tehnice și organizatorice

  1. Padesoft aplică cel puțin următoarele măsuri: găzduire în centre de date din UE, cu control al accesului fizic; criptarea comunicațiilor; stocarea parolelor exclusiv sub formă de hash; autentificare pe bază de jetoane cu expirare, autentificare în doi factori, blocarea contului la încercări repetate; permisiuni pe roluri și izolarea logică a datelor fiecărui Client (multi-tenant); copii de siguranță zilnice, stocate separat, cu testarea periodică a restaurării; jurnalizarea evenimentelor de autentificare și a modificărilor documentelor; actualizarea periodică a componentelor software; proceduri interne de gestionare a incidentelor; instruirea personalului; acces la datele de producție limitat la persoanele strict necesare, pe bază de nevoie de cunoaștere.

Răspundere și dispoziții finale

  1. Fiecare parte răspunde pentru încălcarea obligațiilor sale din prezenta Anexă în condițiile art. 82 din GDPR. Limitarea răspunderii din Secțiunea XV din Termeni nu se aplică amenzilor administrative și despăgubirilor datorate persoanelor vizate ca urmare a încălcării, de către Padesoft, a prezentei Anexe.
  2. Prezenta Anexă prevalează asupra Termenilor în materia protecției datelor și rămâne în vigoare cât timp Padesoft deține date cu caracter personal ale Clientului.